Dramaturgul, cetățean al lumii
de Ion Ciobanu
Teatrul, ca gen literar și spectacol vizual este expresia autenticității unei culturi și satira societății, revelând în esență identitatea unui popor. Numeroși dramaturgi români de pildă, începând de la Alecsandri, Caragiale și până la Tudor Mușatescu și Mihail Sebastian rămân eminamente în spațiul românesc, iar personajele lor poartă amprenta arhetipului autohton. Pe cât romanul poate fi ușor transpus în alte culturi, dovadă fiind aici și numeroasele traduceri în franceză a autorilor români în speță, pe atât dramaturgul român rămâne ancorat la realitățile socio-politice ale identității românești. Într-adevăr, teatrul nu se lasă lesne transpus dintr-o limbă în alta fără o adaptare culturală și în general, în teatru vorbim de adaptare și mai puțin de traducere.
octombrie 2025
Totodată, teatrul este o artă universală și respectiv deseori un tărâm al exilului. Prin factura sa, dramaturgul rămâne un cetățean al lumii. George Tabori, dramaturg și scenarist cosmopolit, născut în Ungaria, cu studii în Germania, exilat în Anglia, apoi în Statele Unite și revenit la urmă în Germania, spunea undeva : « Singura mea patrie este teatrul ». Și numărul dramatirgilor exilați pentru care singura patrie e teatrul este impresionant, având în vedere că doar în Franța precursorii teatrului absurdului sunt preponderent dramaturgi străini : irlandezul Samuel Beckett, spaniolul Fernando Arrabal, armenianul Arthur Adamov și îndeosebi românul Eugen Ionescu, Revoluționând teatrul și conceptia dramaturgică din Franța, Eugen Ionescu reprezintâ un nume de referință în cultura franceză, o figură remarcabilă care a deschis calea dramaturgilor români în Franța.
Unul din acesti români exilați la Paris care devine un dramaturg cunoscut în Franța este și Matei Vișniec, autor arhiprezent la saloanele de carte și festivalurile de teatru, cunoscut îndeosebi printre elitele literare. Am avut și eu ocazia să-l întâlnesc și să discut cu domnia sa la saloanele de carte și în alte contexte. L-am mai întâlnit odată într-o altă împrejurare, dânsul fiind atunci un simplu cetățean cu spirit civic. Era la alegerile prezidențiale la Ambasada României din Paris. Matei Vișniec a intrat modest în biroul de vot. L-am salutat discret la intrare. A mers până la capătul mesei, a luat buletinul de vot, a mers în cabină, a votat, a pus buletinul în urna de vot, fără poze, fără protocol și a iesit din secție ca orice cetățean. I-am întrebat atunci pe colegi dacă știau cine tocmai votase la noi în secție.
Cu Matei Vișniec la Salonul de Carte, Paris ©Ion Ciobanu
Nimeni nu avea idee. Le-am zis că era cel mai mare dramaturg român contemporan. Curioși, toți au început să caute cine este acest ilustru necunoscut. În timp ce ceilalți se mirau de descoperire, eu mă întrebam cum poți fi un autor celebru în Franța și necunoscut de publicul român. Și sunt admirativ față de autorii care au reușit să fie cunoscuți publicului străin, deși rămân străini în țara lor de baștină.
Un alt nume a dramaturgilor români în Franța care se impune în ultimii ani este și Alexandra Badea, o voce emergentă și rezonantă a teatrului francez. Născută la București în 1980, Alexandra Badea studiază regie la București, făcând în același timp și studii de economie la insistența părinților. După absolvirea celor două facultăți în țară, obține o bursă și face un Master în teoria teatrală la Sorbona. După studii, din 2003 se stabilește la Paris și începe să scrie în franceză. Viața pariziană este însă dificilă pentru un tânăr artist care e nevoit adeseori să trăiască dintr- un job alimentar. Alexandra lucrează cu copiii în școli, dă lecții de teatru și realizează reportaje pentru RFI. Mai câștigă câte o bursă și e invitată uneori în România pentru a monta diverse spectacole.
Debutează editorial în Franța în 2008. După un an de așteptare de la trimirerea manuscrisului, celebra editură pariziană l’Arche îi publică într-un volum trei piese Mode d'emploi, primul text-monolog despre imposibilitatea adaptării dintr-o societate în alta, Contrôle d'identité, o piesă despre refugiații veniți în Franța în 2005, în perioada lui Nicolas Sarkozy și Burnout, despre condițiile de lucru din întreprinderi și multinaționale. Piesele sale sunt montate de diverse teatre și autoarea este premiată în același an la Zilele autorilor de teatru din Lyon. Crează la Paris o companie de teatru, montându-și propriile piese și urmează simultan o carieră de regizoare, atât în Franța, cât și în România, exploatând experiența emigrației și sublimând prin scris toată furia și trăirile propriului parcurs.
“În România mă simțeam outsider. În Franța oamenii mă întrebau de unde am accentul.” Alexandra Badea
În 2012 publică o altă piesă tot la editura Arche, Pulvérisés, o piesă despre imigrație unde autoarea s-a documentat mult, intervievând mai mulți imigranți dintr-o localitate din regiunea orașului Lyon. Piesa a fost creată la Teatrul național de Strasbourg pentru care câștigă anul următor Marele Premiu pentru literatură dramatică de la Centrul Național al Teatrului din Paris. Pulvérisés este cel mai tradus și cel mai înscenat text al autoarei.
În 2018, îi apare la editura Arche piesa À la trace, montată în aceleași an la Théâtre national de la Colline din Paris, un text care explorează relațiile dintre mame și fiice și restabilirea memoriei unei istorii feminine pierdute. A scris apoi două romane, Zone d’amour prioritaire în 2014 și Tu marches au bord du monde în 2021 și alte scenarii de film, regizând la rândul său primele sale scurtmetraje. În 2018, 2019 și în 2021 publică trei piese tot la editura Arche cu titlul Point de non-retour, reprezentând o trilogie despre masacrele din istoria Franței.
În 2023, Alexandra Badea a primit din partea Academiei Franceze „Premiul pentru Teatru pentru întrega operă dramaturgică”, iar în 2024 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D, distincție oferită de președintele Klaus Iohannis. Un succes care încununează opera și care vine ca dovadă că dramaturgul este un cetățean al lumii, conlucrănd și putând fi apreciat deopotrivă în țara de adopție, cât și în țara sa de baștină.
