Am descoperit-o pe Anamaria Vartolomei pentru prima dată la cinema, în 2017. Juca în filmul istoric "L’Échange des princesses", unde o interpreta pe Louise-Élisabeth, una dintre cele două prințese schimbate între monarhia franceză și cea spaniolă pentru a consolida pacea după Războiul de Succesiune Spaniolă. Am fost impresionată de jocul acestei tinere de 17 ani: capacitatea ei de a exprima, la începutul filmului, caracterul liber, neîmblânzit, hotărât și demn al prințesei care refuză această decizie politică între state, apoi de a reda emoția sentimentelor născânde pentru Don Luis, prințul care i-a fost impus, și în cele din urmă zbuciumul care i-a provocat moartea lui prematură. O paleta larga de sentimente care revela deja un talent actoricesc.

     Nu știam atunci că această tânără actriță era româncă și mare mi-a fost surprinderea să o recunosc câteva săptămâni mai târziu printre credincioșii Bisericii Ortodoxe Române. Același aură, același magnetism, în ciuda discreției ei în acest cadru, intim legat de rădăcinile sale românești. Două fațete inseparabile ale acestei tinere actrițe: o inimă bine ancorată între două lumi.

​

     Anamaria Vartolomei s-a născut pe 9 aprilie 1999 la Bacău, în România. A ajuns în Franța la vârsta de șase ani pentru a-și reîntregi familia, părinții ei stabilindu-se acolo cu câțiva ani înainte în căutarea unei vieți mai bune. Și-a început cariera foarte devreme, la doar zece ani și jumătate, în "My Little Princess" (2011) de Eva Ionesco, alături de Isabelle Huppert. Acest prim rol, lăudat de critică, i-a adus o nominalizare la Premiile Lumières pentru cea mai bună speranță feminină, dezvăluind instantaneu forța interpretării sale.  Consacrarea a venit în 2021 cu "Evenimentul" de Audrey Diwan, adaptarea romanului autobiografic omonim al lui Annie Ernaux, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. Anamaria interpretează aici o studentă confruntată cu un avort clandestin în Franța anilor ’60. Interpretarea sa intensă i-a adus, printre altele, Césarul pentru cea mai bună actriță (2022) și Premiul Lumières pentru cea mai bună actriță. Câștigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneția, filmul i-a oferit de asemenea Anamariei Vartolomei ocazia de a-l întâlni pe Bong Joon-ho, președintele juriului, care i-a propus un rol în "Mickey 17" (2024) — prima ei apariție într-un film de limbă engleză, alături de Robert Pattinson și Steven Yeun. Tânăra actriță franco-română a continuat apoi cu proiecte ambițioase: "Contele de Monte-Cristo" (2024), "Maria" (2024), "Interesul lui Adam" (2025) sau "Jaful secolului" (scris de Cristian Mungiu și regizat de Teodora Mihai), prima ei prestație într-un film în limba română.

     Bilingvă, îndrăzneață și implicată, Anamaria Vartolomei este astăzi una dintre cele mai promițătoare figuri ale cinematografiei contemporane. Ea întruchipează o nouă generație de actrițe care refuză stereotipurile și împing granițele dintre cinema-ul de autor și cel internațional.

​

***

 

Irina E.V.: Anamaria Vartolomei, ați jucat deja în 17 filme, dacă socotelile mele sunt corecte. O carieră deja impresionantă pentru o actriță atât de tânără. Ne puteți povesti începutul aventurii dumneavoastră cinematografice?

​

Anamaria V. : Școala mea primară oferea activități extrașcolare precum teatru/poezie și mise-en-scène. Am urmat o prietenă care se înscrisese și de acolo s-a născut gustul meu pentru actorie. Mi-a plăcut atât de mult încât le-am cerut părinților să mă înscrie la un curs de teatru într-o zi de miercuri, în afara școlii. În paralel, tatăl meu (antreprenor în construcții) lucra în casa unei actrițe. Ea i-a recomandat un site de castinguri și așa am dat peste anunțul pentru filmul Evei Ionesco — "My Little Princess".

​

I.E.V.: Primul dumneavoastră film la vârsta de 12 ani: dar când ați știut că viața dumneavoastră se va confunda cu cinematografia? A existat un moment declanșator?

​

Aș spune că la sfârșitul filmărilor pentru "My Little Princess" am avut o revelație. Am simțit imediat nevoia să o iau de la capăt.

​

I.E.V.: Cum vă alegeți filmele? În funcție de anumite teme sau valori?

​

     Este un cocktail. Iau în considerare desigur dorința mea de a apăra personajul respectiv, pasiunea pentru povestea spusă și, în cele din urmă (dar nu mai puțin important), relația mea cu cel sau cea care va regiza. Pentru mine este esențial să mă simt într-un spațiu de încredere pentru a mă putea dedica în totalitate.

​

I.E.V.: Ați jucat în drame precum "My Little Princess", "L’Événement", "L’Intérêt d’Adam", în filme istorice ("L’Échange des princesses", "Le Comte de Monte-Cristo"), în comedii sociale ("La Bonne épouse") sau în filme science-fiction ("Mickey 17"). Există un gen în care vă simțiți cel mai confortabil?

​

     Le iubesc pe toate. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să experimentez câteva dintre ele. Acum mai rămâne comedia pură sau musicalul haha (cu speranța că se înțelege aluzia)!

​

I.E.V.: Care a fost rolul cel mai complex în experiența dumneavoastră de actriță și de ce?

​

     Mai multe. Din motive diferite. Dar îmi vine imediat în minte Maria Schneider din "Maria", de Jessica Palud. Era o femeie rănită, foarte enigmatică. Și-a petrecut viața fugind de privirea celorlalți, refugiindu-se în droguri pentru a-și crea propria lume, o bulă de nepătruns. Mi-a fost greu să găsesc arhive pentru a o înțelege. Să o întruchipez a fost o provocare destul de dificilă, pentru că reprezenta un mister pentru mine. Și încă este, de altfel.

​

I.E.V.: Filmul dumneavoastră "Jaful secolului", scris de Cristian Mungiu și regizat de Teodora Mihai, care urmează să apară în această toamnă în Franța, este prima experiență de lucru cu cinematografia românească. Despre ce tratează și cum a fost această experiență?

​

     "Jaful secolului" abordează, cu o duritate realistă, exploatarea muncitorilor imigranți, noțiunea de supraviețuire și șocul dintre culturi. Est vs Vest. Mi-a plăcut mult această experiență. Aveam emoții pentru că era primul meu turnaj în limba română, dar sub îndrumarea Anei Teodora Mihai și privirea avizată a lui Cristian Mungiu, nu puteam decât să mă simt pe mâini bune.

 

I.E.V.: Privitorul român care vede pentru prima dată "Le Comte de Monte-Cristo" este surprins să o audă pe Haydée, personajul pe care îl interpretați, vorbind românește, știind că în romanul lui Alexandre Dumas ea se exprimă în greacă și italiană. Cum s-a produs această schimbare față de textul original?

​

     Regizorii au căutat mult timp o fată cu originile personajului din carte, dar nu reușeau să găsească Haydée pe care și-o imaginau. Atunci mi-au propus rolul și, fiind româncă, au adaptat limba personajului la a mea.

​

I.E.V.: Ce loc ocupă limba română (limba, cultura, viața socială) în cotidianul dumneavoastră? Spiritualitatea este o componentă esențială atât a poporului român, cât și a comunității românești din Franța. Ce loc are ea în viața dumneavoastră?

​

     Vorbind românește acasă. Părinții mei au ținut ca acest patrimoniu lingvistic să fie păstrat pentru a fi transmis fratelui meu, născut în Franța în 2005. Consider că este esențial și prețios. A permis contactul, schimbul cu bunicii și familia rămasă în România. Aș spune că locul pe care româna îl ocupă în viața mea este foarte intim. Este legată atât de familie, cât și de religie. Mă rog în română, merg la slujbă în română… Limba română este poate, în cele din urmă, temelia solidă care menține baza a ceea ce sunt.

​

I.E.V.: În personalitatea dumneavoastră și în viziunea asupra lumii, identificați valori și influențe proprii fiecăreia dintre cele două culturi care vă definesc?

​

     Mi s-a pus adesea întrebarea: ce anume mai este românesc în mine? Ce a rămas românesc în mine?
Am impresia că, în calitate de imigranți, trăim cu sentimentul că nu suntem niciodată pe deplin la locul nostru. Sentimentul că trebuie să demonstrăm, să dovedim celor care au încredere în noi (mai ales profesional) că suntem la înălțime. Și asta trece prin muncă asiduă, prin implicare de sine. Cred că noțiunea de meritocrație este ceea ce e cel mai românesc în mine.

​

I.E.V.: Sunteți una dintre ambasadoarele Casei Chanel. Dar, pe lângă faptul că o reprezentați pe covorul roșu, ați participat și la evenimentele „Rendez-vous littéraires rue Cambon”, organizate de Charlotte Casiraghi, unde femei invitate din lumea culturii își împărtășesc lecturile și viziunea asupra literaturii. Care sunt cărțile sau autorii care v-au marcat cel mai mult?

​

     Îmi place foarte mult Leïla Slimani, care vorbește foarte bine despre exil, apartenență și această dualitate (sau complementaritate) între cele două origini/culturi. Relatările ei sunt de o mare bogăție și reușește să pună în cuvinte trăiri uneori nespuse.

​

I.E.V.: Ați jucat în adaptări cinematografice ale mai multor romane: "L’Événement" de Annie Ernaux, "Le Comte de Monte-Cristo" de Alexandre Dumas, iar în prezent filmați pentru serialul "Merteuil", inspirat liber din "Les Liaisons dangereuses" de Laclos. Există o carte pe care v-ați dori să o vedeți adaptată pentru ecran și ce personaj ați vrea să interpretați?

​

      Visul meu de actriță este să o interpretez pe Anna Karenina, dar a fost deja adaptată pentru cinema!

​

I.E.V.: Aveți 26 de ani. Dacă v-ați întâlni cu „voi”-ul de acum 20 de ani, ce i-ați spune acelei fetițe?

​

     I-aș spune să se distreze și să creadă. Cred că încrederea în sine este esențială pentru dezvoltarea unui copil. Ea dă mai multă viață imaginației, creativității și totodată mai multă istețime.

​

I.E.V.: Iar privind acum către viitor, cum vă vedeți peste 20 de ani?

​

     Mult timp am încercat să păstrez controlul asupra lucrurilor, dar numai Dumnezeu știe ce ne rezervă ziua de mâine. Așa că mă las purtată de val… Sper doar că voi fi încă pe platourile de filmare și că voi fi întâlnit acele persoane care mă inspiră și alături de care visam să împart ecranul.

​

I.E.V.: Înainte de a încheia dialogul nostru, vă invit să „participați” indirect la aplicația creată de CelebRO. Aceasta invită la descoperirea locurilor unde personalități franco-române și-au construit viața și cariera la Paris. Ați putea să trasați parcursul Anamariei Vartolomei pornind de la câteva puncte corespunzătoare unor etape sau locuri obișnuite care o definesc?

​

     Cred că Cartierul Latin este un punct de ancoră emoțională și culturală destul de puternic pentru mine. Am locuit acolo când eram mică, iar acum cinematografele independente precum "Le Champo", "La Filmothèque" sau "L’Action Christine" mă readuc adesea în acest arondisment în care am trăit odinioară. Biserica mea de suflet, cea a Sfinților Arhangheli, se află tot acolo.

 

 

Interviu realizat pe 21 septembrie 2025 de Irina Enache Vic
Cercetătoare în Litere
Doctorandă la Sorbonne Université
Asociații: Arche Culturelle și Cosmose Club