Pentru activitatea de traducătoare:

1. 2001. Premiul Academiei Internaționale Mihai Eminescu (România) pentru traducerea volumului "Elogiu pentru o bucătărie de provincie" de Guy Goffette.

2. 2001. Premiul Les Plumes de l’Axe (Franța) pentru traducerea volumelor "Nu aș vrea să mor" de Boris Vian, "Un anumit Plume" de Henri Michaux și "O viziune a sentimentelor" de Nichita Stănescu, din franceză în română și invers.

​

Pentru creația poetică:

1. 2004. Premiul Vocația – Premiul de poezie acordat de Fundația Marcel Bleustein-Blanchet pentru "Cartea semnelor și umbrelor."

2. 2006. Premiul de poezie al Festivalului Antares pentru "Casa din lame de brici" (Editura Cartea Românească).

3. 2006. Premiul Guillaume Apollinaire pentru "Casa din lame de brici."

4. 2013. Marele Premiu de Poezie Nichita Stănescu al Primăverii Europene a Poetilor – Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

5. 2021. Marele Premiu de Poezie al Societății Oamenilor de Litere, Premiul Internațional Francophon al Festivalului de Poezie de la Montreal și Premiul Rimbaud al Casei de Poezie din Paris pentru "Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane."

​

     Printre aceste recunoașteri literare, prestigiosul Premiu Apollinaire a fost pentru Linda Maria Baros un adevărat detonator în cariera sa poetică. Considerat „Goncourt-ul poeziei”, acest premiu a recompensat începând cu 1941 mulți poeți recunoscuți, precum Hervé Bazin, Robert Sabatier, Léopold Sédar Senghor, Bernard Noël, Jean-Claude Renard, Vénus Khoury-Ghata, Gaston Miron sau Valérie Rouzeau. Linda Maria Baros este cea mai tânără laureată și a patra femeie (dintre cele zece pana în prezent) care a primit această distincție până în prezent.

     Poeta franco-română constituie o prezență puternică și dinamică pe scena literară pariziană, atât la nivel creativ, cât și instituțional. Linda Maria Baros este în prezent membră a Academiei Mallarmé și a comitetului internațional al Festivalului Vocile Mediteranei, membră a juriului și secretară generală a Premiul Guillaume Apollinaire, directoare a Festivalului franco-englez de poezie (Paris), președintă a PEN Clubului Francez și, din 2024, directoare a celebrului Printemps des Poètes, care organizează, în fiecare martie, sute de evenimente poetice care reunesc poeți din cele patru colțuri ale lumii. În calitate de coordonatoare a acestui festival de anvergură, Linda Maria Baros se ocupă de alegerea temei, de dialogul cu partenerii (librării, edituri, biblioteci etc.), inițiază acțiuni pentru a extinde vizibilitatea și diversitatea poeziei, și are mai ales ambiția simbolică de a „expune o poezie contemporană clocotind de imaginație”. Dar mai ales la nivelul creației, prezența ei se distinge prin singularitate: o poezie vibrantă și vulcanică prin limbaj și imagini puternice, o poezie pătrunsă de o energie creatoare fulminantă.

     Stabilirea ei în Franța la nouăsprezece ani, după studii alternante între Școala Centrală din București și Liceul Duruy din al 7-lea arondisment parizian, marchează un moment decisiv în dorința ei de poezie, care s-a manifestat cu forță încă din adolescență. Ea își urmează întregul parcurs universitar la Sorbona (fosta Paris IV), în cadrul Departamentului de Literatură Comparată, unde, în 2012, își susține teza de doctorat „cu felicitările juriului” cu titlul "Le Mythe de la métamorphose érotique." În timpul carierei sale de cercetare în literatură, a studiat, printre alte tematici, mai ales miturile, ritualurile, simbolurile, arhetipurile și metamorfozele. Până în prezent, atenția ei s-a îndreptat către producțiile unui larg spectru literar, de la autori clasici francezi ai modernității, precum Henri Michaux, Paul Verlaine, Jean Cocteau, sau Ilarie Voronca, Vasile Voiculescu pentru România, până la cei mai contemporani, printre care Georges Perros, Jean Ristat, Jean-René Ladmiral, Laurent Gaudé, sau Marta Petreu și Floarea Țuțuianu.

​     Așa cum putem observa pe parcursul acestei scurte prezentări, este imposibil să găsim în activitatea acestei „poete bicéfale”, așa cum îi place să se autodenumească, un domeniu literar în care România să lipsească. Dar mă voi opri aici asupra a trei aspecte, pe care le consider esențiale. Primul privește această responsabilitate, adesea difuză la nivel conștient, dar bine prezentă implicit la noi, imigranții. Dincolo de o mai bună stabilitate economică, modestă la începutul epocii postdecembriste, era vorba și de o atracție: explorarea unei culturi, a unui mod de viață, a unei modernități, a unei profesii, ale căror calități și beneficii ni le imaginam și pe care voiam să le cunoaștem prin experimentarea directă... să ne impregnăm de ele, să ni le însușim și să continuăm această explorare pentru a persevera, în fond, în ființa noastră, așa cum spunea Spinoza. Și acest lucru a fost și mai evident, bineînțeles, pentru intelectualii români ai secolului al XX-lea, pentru care cultura franceză și oportunitățile din acest mediu erau un ideal și o promisiune. Pentru unii, această cunoaștere a noului trebuia să se traducă și prin exportarea și implantarea ei în țara de origine: să o facă să beneficieze de roadele acestei îmbogățiri personale în contact cu frumusețea unei alterități culturale. În acest sens, Linda Maria Baros a realizat unele proiecte inspirate din practicile culturale franceze, precum crearea și organizarea, din 2005, în România (și ulterior în Moldova), a festivalului "Primăvara Poeților", inspirat de celebra manifestare francofonă "Le Printemps des Poètes". Festivalul are loc pe parcursul unei săptămâni la București și în cincizeci de alte orașe din România și reunește peste 300 de invitați – poeți, critici literari, cântăreți, pictori, actori. Au fost asociate multiple activități, precum biblioteca digitală a festivalului, intitulată Poetarium, care reunește textele și biobibliografiile participanților, revista de poezie "VERSUs/m", sau programele de promovare a poeziei franceze în România, „Les Belles Françaises”, și cel de promovare a poeziei române în străinătate, "Zoom-Roumanie ! J’aime la poésie."

      Al doilea aspect legat de relația Lindei Maria Baros cu România privește traducerea, acest câmp hibrid între două limbi, în care poeta și-a investit calitățile de traducătoare ce aparține celor două lumi. Astfel, ea a făcut cunoscute în Franța operele pe care le-a tradus ale poetelor Floarea Țuțuianu, Marta Petreu, Magda Cârneci, Angela Marinescu, Nora Iuga, Crudu Dumitru, Mircea Bârsilă, Lucian Blaga, Ioan Es. Pop și, de mai multe ori, opera lui Nichita Stănescu, majoritatea acestor publicări fiind în versiune bilingvă. Ea a publicat, de asemenea, Dosare de poezie românească în reviste franceze (La Traductière), belgiene (Le Journal des Poètes), spaniole (Álora, la bien cercada), italiene (Formafluens). În sens invers, Linda Maria Baros a făcut cunoscuți sau a redescoperit pentru cititorul român poeți francofoni precum Guy Goffette, Henri Michaux, Boris Vian și Colette Nys-Mazure.

​     O a treia observație, care decurge tocmai din această activitate, privește angajamentul bilingv și bicultural al Lindei Maria Baros, pe care poeta îl consideră o mare bogăție literară: „Un autor este mult mai liber când își poate extrage energia creatoare din două limbi și din două imaginații literare deodată. A deveni un autor francofon înseamnă, în definitiv, a-și da seama de această libertate și a o îmbrăca ca pe o piele nouă” (Le Petit Journal de Bucarest, 24 octombrie 2022, interviu acordat lui Gregory Rateau, traducere personală). Poeta a început să scrie în România (volumele "Amurgu-i departe", "smulge-i rubanul!", 2001; "Poemul cu cap de mistreț", 2003), dar după câțiva ani în Franța, a ales în final franceza ca limbă de expresie poetică, păstrând totuși o legătură strânsă cu limba maternă prin activitatea sa abundentă de traducătoare. Despre această experiență a alterității lingvistice, Linda Maria Baros afirmă: „Atunci cînd iei turnanta bilingvismului, ceea ce primeaza este doar îmbogâtirea progresiva, uneori imperceptibilă, a imaginarului literar. Nu este vorba nici despre vreo înălțare, nici despre vreo trădare. Ci doar despre dorința de a privi lumea, în același timp, din doua unghiuri complet diferite, de a stabili un dialog permanent între cele doua arsenale umane si imaginative pe care le presupune bilingvismul” (Jurnalul Ziua, 21 ianuarie 2009, interviu cu Iolanda Malamen).

     Parcursul bilingv (română/franceză) al Lindei Maria Baros, precum și activitățile sale de traducere, o transformă într-o mediator între culturi, depășind simplul biculturalism al biografiei sale pentru a îl înscrie într-o dinamică de internaționalizare. Această poziționare transpare în organizarea și participarea la multiple festivaluri internaționale, în publicarea unor volume trilingve (despre poeții Simona Popescu, Mario Salis), a bibliotecii digitale ZOOM (care reunește 140 de autori de expresie franceză, engleză, spaniolă, olandeză și română) și, mai ales, a revistei La Traductière. Această revistă anuală, născută în urma Festivalului franco-englez de poezie (1983) și pe care Linda Maria Baros o conduce din 2016, permite descoperirea unor nenumărate voci poetice, din toate orizonturile planetei, care se reunesc în jurul unei tematici comune. Linda Maria Baros se înscrie astfel într-o demers intercultural de internaționalizare a poeziei, care promovează un imaginar fără frontiere.

 

     Dacă am rezuma universul poetic al Lindei Maria Baros într-o singură idee, aceasta ar fi că percepția noastră asupra lumii este condiționată de construcții imaginare, de mituri fondatoare, de arhetipuri ale inconștientului colectiv, așa cum au explicat-o Gustav Jung sau Mircea Eliade în lucrările lor. În opera sa, poeta se străduiește să configureze o mitologie a lumii contemporane și metapoetice, iar această rescriere se realizează prin înscrierea imaginilor mitice în realitatea imediată, cea mai concretă. Metaforele ei sunt atât de puternice, iar asociațiile de imagini atât de surprinzătoare, încât pot duce cititorul să le aprecieze ca aparținând unei poetice onirice; ceea ce Linda Maria Baros nu recunoaște însă ca o caracteristică a operei sale, care, în opinia poetei, vorbește despre real, despre istorie, despre cotidian, ridicate, aceasta e cert într-adevăr, la o înaltă sferă poetică.

     Volumele ei sunt fluvii poetice în care poeziile nu sunt texte care constituie fiecare o unitate de sens independentă, ci par a dialoga și a-și răspunde în continuitatea unui fir narativ, pentru a construi o lume care ar fi incompletă dacă s-ar elimina o strofă sau un poem. Ansamblul poeziilor care compun volumul "Casa din lame de brici", de exemplu, este împărțit în șapte părți care desemnează componentele unei case. Prefața amintește, de altfel, că este vorba mai degrabă de o carte decât de un simplu volum de poezii. La nivel structural, poeziile apar „architecturate” pentru a forma această casă din lame de brici, conform diferitelor sale părți: Pragul, Ușa, Podeaua, Masa, Fereastra, Pereții, Casa, unde prima este compusă dintr-un singur poem, a doua din două poezii, a treia din trei poezii, și așa mai departe. Acest volum excepțional, premiat cu Premiul Apollinaire, este, după criticul Doina Rusti, „o construcție lirică edificată în jurul ideii că creația implică toate responsabilitățile unui arhitect și toate riscurile unui potențial locuitor”. Dar, dincolo de realitatea spațială, concretă și cotidiană pe care o explorează, poemul devine și o ilustrare a însuși actului creator: „Oricât de tăios ar putea să pară acest volum de versuri, țin să vă spun că, în ultimă instanță, casa este doar un cuvânt și că dincolo de obsesiile care se profilează printre literele nevrotice pe care le adăpostește, ceea ce primează nu este concretețea anecdoticului, ci dimensiunea metapoetica a versurilor (Jurnalul Ziua, 8 august 2006, interviu cu Iolanda Malamen).

 

     La o întâlnire cu poeta, pe care am avut bucuria să o prezint la Cosmose Club, asociație literară franco-română, Linda Maria Baros a dezvăluit că această lume, care izvorăște dintr-un ansamblu de poezii relaționate semantic, nu se limitează la un singur volum, ci traversează și reunește toate volumele ei scrise până în prezent. Ar fi vorba de un proiect poetic de lungă durată, întins pe două decenii, marcat de cinci volume: "Le Livre de signes et d’ombres" (Cheyne, 2004), "La maison aux lames de rasoir" (Cheyne, 2008), "L’Autoroute A4 et autres poèmes" (Cheyne, 2009), "La nageuse désossée. Légendes métropolitaines" (Le Castor Astral, 2020) și, în final, o ultimă parte care urmează să încheie acest ansamblu în următorii ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit intenției poetice a autoarei, acest ciclu se deschide asupra macrocosmosului, unde totul se de lansează în jurul big bang-ului poetic, pentru a coborî, în al doilea volum, în microcosmosul casei și al ființei care o locuiește. Continuă apoi pe autostrada poetică A4, care, utilizând metafora celebrului format de foaie, trasează drumul între macrocosmos și microcosmos pe care îl parcurge poetul, ajunge în spațiul urban al metropolei descris în al patrulea volum și, în final, într-un volum care urmează să fie scris, se va opri asupra ființei umane, care este actorul principal al tuturor acestor spații: „Acest ultim volum va încerca să preia, ca un ecou, elemente din tot ce s-a făcut până acum și va ajunge să conducă acest ansamblu pe autostradă până la capăt”, ne-a împărtășit cu această ocazie Linda Maria Baros.

     În ultimul său volum, "La nageuse désossée", poezia combină scriitura metapoetică – deja prezentă în "La maison aux lames de rasoir" – și dorința de a construi un adevăr istoric, evocând, prin mit și imagini născute din asociații poetice îndrăznețe și originale, Revoluția din decembrie sau deportarea în trenurile siberiene.

Metafora falică a „pistoletului de inseminare” dintr-un poem omonim al volumului creează dubla imagine a unei poezii care își scrie propria geneză și generează în același timp o altă lume posibilă. E poetul care încearcă să construiască cu o forță vulcanică ceva nou, să construiască un adevăr istoric.

​​

 

 

12 octombrei 2025 de Irina Enache Vic
Cercetătoare în Litere
Doctorandă la Sorbonne Université
Asociații: Arche Culturelle și Cosmose Club