de Alla Stâncaru Luncă

Noiembrie 2025

     „Viața este despre bucuriile simple și oamenii dragi, iar prăjiturile sunt magia care le unește” – spune Nicoleta.

     Pe rue Jean Jaurès, la numărul 166 din Arnouville, Nicoleta Gurban și fiica sa, Ruth Damaris Coșarbă, împreună cu doamnele din laborator – românce și nu numai – transformă fiecare prăjitură într-o mică operă de artă.

​

     Am ajuns la laborator într-o zi însorită de toamnă. Căutam adresa împreună cu fiica mea, Dumitrița, parte și ea din proiectul “Celebro – pe urmele românilor din Franța” – și până să găsim numărul căutat, am zărit de departe un tort uriaș, spectaculos, cât tot geamul. Un fel de promisiune. Un semn că, dincolo de ușă, se întâmplă magie. Nu am mai căutat altceva – am intrat imediat. Ne-a întâmpinat o femeie firavă, cu ochi luminoși și un zâmbet liniștit. O știam doar din poze. În realitate, părea și mai delicată. Dar vocea ei – calmă, sigură – spunea altceva: putere. Era Nicoleta.

     O văzusem și într-un interviu video. De fapt, după ce am urmărit acel interviu am căutat-o. M-a impresionat felul ei de a vorbi și de a povesti despre această pasiune a ei, pe care o transformă în artă. Vorbea calm, cu drag, fără aere de superioritate, ba chiar cu multă modestie. Despre multe – despre cum a obținut ce are azi, prin multă muncă și sacrificiu, dar și despre ce înseamnă să-ți urmezi un vis și să ți-l îndeplinești. Și mie avea să-mi vorbească la fel, fără a repeta un discurs învățat pe de rost.

Nicoleta zâmbește și pare fragilă, dar în spatele delicateții sale există lucruri pe care nimeni nu le bănuiește – lupta cu o boală nemiloasă, pe care a învins-o până la urmă.

     Acest laborator – acest mic spațiu unde vin oamenii nu doar să cumpere pentru acasă, ci să savureze prăjiturile pe loc – este o parte din sufletul ei. Toate prăjiturile te invită să le guști… Mi-a fost greu să mă decid, eu care nu sunt o gurmandă de prăjituri. Dilema s-a rezolvat când am observat ceva frumos, apetisant, din care se zărea o vișină… dulce-acrișor, gustul perfect pentru mine.

     Am vrut să vedem cum se prepară toate aceste delicatese. Nicoleta și fiica ei, Ruth, care este mâna dreaptă, ne-au condus direct la sursă. Laboratorul era plin de mișcare. Fete concentrate, românce și franțuzoaice, fiecare cu sarcina ei: glazuri, creme, biscuiți, decoruri fine. Nu era grabă, dar era ritm. Era disciplină, dar și bucurie. Eu înregistram audio, Dumitrița făcea fotografii și video. Prin urmare, tentația era și mai mare… Laboratorul era plin de miresme dulci și culori vesele. Torturi cu flori comestibile, figurine pictate manual și prăjituri tradiționale românești care te fac să zâmbești înainte să le guști. Fiecare detaliu era lucrat cu grijă.

     Nicoleta ne-a povestit despre începuturile ei în România și despre cum a fost să se adapteze în Franța. A fost greu, îi era dor de casă, dar pasiunea pentru prăjituri și dorința de a aduce bucurie oamenilor au fost mereu motorul ei.

     Un mare curaj să deschizi o cofetărie aproape de Paris – se știe că Franța este renumită pentru deserturile sale deosebite. Dar Nicoleta a vrut să le ofere și din dulciurile românești.

     Ruth a lăsat kinetoterapia pentru a se dedica deserturilor. A preferat frumosul suferinței. Pur și simplu n-a mai rezistat. Este prea tânără și prea încercată de tristeți și suferințe personale. În laborator a reînviat pentru că și-a pus imaginația și dăruirea în fiecare prăjitură, iar când a văzut bucurie pe fețele oamenilor, a început și ea să râdă mai des. Să se bucure cu mama ei, cu fratele din Germania, cu familia ei, de tot ce e frumos în jur.

Ruth Damaris Coșarbă, fiica Nicoletei, lucrează umăr la umăr cu ea. În glazură, în comandă, în distribuție. Un tot întreg – frumos: mamă și fiică, partenere în același vis. Se completează una pe alta și împreună formează o echipă armonioasă (să nu uităm de fetele din laboratorul propriu). Fiecare tort este personalizat și creat cu grijă. La Nidas, prăjiturile nu sunt doar deserturi – sunt bucurii care unesc oameni și creează amintiri dulci. La un moment dat ne-au spus: „Fiecare prăjitură e o mică operă de artă. Nu facem două la fel. Punem mereu un strop din noi.”

​

     Nicoleta nu a vorbit teatral despre greutăți. Nu se plângea. Nu dramatiza. Doar a rostit, liniștit:

„Am plecat din România pentru o viață mai bună.” O vreme a lucrat singură, avea grijă de familie, de copiii mici. A învățat. A căzut, s-a ridicat. A avut zile când îi era dor până la durere. Și o perioadă în care o prăjitură era singurul lucru frumos din zi. Apoi, la un moment dat, a decis să nu mai lase tristețea să o definească.

Și da, e o mamă și o bunică împlinită. Și asta se vede în ochii ei. E și o fiică fericită – mama ei o așteaptă mereu la Arad, în România, locul în care Nicoleta a crescut și s-a format. 

​

     Cofetăria Nicoletei nu este doar cofetărie. Este identitate. Este migală și răbdare. Este viață.
Viața lor este în cea mai mare parte la laboratorul-cafenea – locul unde rezultatul devine bucurie.

Când i-am propus să fie sponsor la relansarea aplicației și site-ului Celebro, nu a ezitat nicio secundă. Pentru că nu era prima dată ca sponsor la evenimentele de la Ambasada României de la Paris. A spus doar:

„Da. Vin. Vreau să ajut.” Și a venit. Cu prăjituri. Cu cozonac românesc. Cu suflet. Mai exact, a fost prezentă doar prin produsele oferite cu drag. Ea însăși a preferat să fie discretă, fără să o vadă oamenii prezenți și să o aplaude la scenă deschisă. Și atunci ea a rostit ultimul citat pe care îl las așa cum a fost:

„Eu nu vând prăjituri. Eu dau un strop de fericire.”

Am plecat din Arnouville cu mâinile pline de prăjituri și cu inima plină de oameni. Laboratorul Nicoletei Gurban nu e doar un loc unde se gătește. E un loc unde se repară puțin lumea.
Cu artă. Cu muncă. Și cu un zâmbet care nu minte.
Și, mai ales, cu oameni frumoși.
Așa cum ar trebui să fie mereu viața.

​​

​

                                                                                                                  Editare audio și montaj: Oana Popescu

                                                                                                                  Fotografii și video: Dumitrița Luncă