Mars Violet, primul roman al Oanei Lohan, între memorie românească, exil și căutarea identității

Atunci, cine era Oana Lohan? În afară de o imigrantă, ca mine, și atipică?

Conform biografiei oficiale a romanului, „Oana Lohan desenează și, de câte ori poate, își trăiește viața pe drum. Când nu desenează, scrie și face fotografii. Sau face totul în același timp. S-a născut la Arad, în România, și locuiește acum la Paris”.

Pentru mine, Oana Lohan este cineva care trăia cu propria poveste și dorea să o împărtășească, și în culoare. Dar nu orice culoare: Mars Violet. „Pigment brun-roșcat cu tentă violacee, obținut până în secolul al XIX-lea prin măcinarea resturilor de mumii. Numit și caput mortuum (cap de mort în latina veche), termen alchimic care desemnează un reziduu din care nu se mai poate scoate nimic.”

Povestea ei este condensată în paginile inițiale și desfășurată de Lucia, naratoarea, de-a lungul celor 178 de pagini ale cărții. Lucia evoluează între Bucureștiul din 1989 și cel din 2009, între Londra, Paris și Strasbourg. Este un amestec întunecat, dar nu „tern”, între fâșiile de ieri și fragmentele de speranță pentru azi. Destinele unui grup de prieteni bucureșteni se desfășoară sub ochii noștri, pornind de la un punct fix: noaptea în care, în plină „revoluție” împotriva regimului comunist al lui Ceaușescu, unul dintre ei este găsit mort, „verde”, la morgă. Urmează o reconstrucție, pe cât posibil, din fâșiile trecutului, între amintiri fericite în Lada 1500 și invenția (sau nu) a unei noi vieți pe resturile celei vechi. Toate acestea susținute de o limbă ca un cuțit, care merge direct la țintă.