de Alla Stâncaru Luncă

Octombrie 2025

     Mi-am permis un joc de cuvinte în titlul de mai sus, inspirat din câteva dintre cărțile Sandei Stolojan. Spun „câteva” pentru că Sanda Stolojan are numeroase volume publicate atât în Franța, cât și în România. A fost eseistă, poetă, autoare de monografii și jurnale de memorii.

     Dar nu a fost doar o autoare. Sanda Stolojan a fost o luptătoare pentru drepturile omului și pentru schimbarea regimului din România. Toate acestea le-a realizat din exil, înainte de 1989. Provenea dintr-o familie – o adevărată dinastie – de diplomați. Nu doar că o interesau problemele României, ci o și durea profund ceea ce se întâmpla cu românii rămași acasă. Plecând, a lăsat în urmă rude, prieteni, amintiri.

A avut șansa să copilărească și să studieze în străinătate. Era firească dorința de a trăi într-o țară unde poți visa, gândi liber și îți poți exprima ideile fără teama că cineva ți le-ar întrerupe într-un mod pervers sau brutal.

Georgeta Filitti – reputat istoric, cercetător la Institutul „N. Iorga” al Academiei Române (1961–1998) și la Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc – spunea într-un articol publicat în Ziarul Metropolis: 

„Trebuia să se socoată fericiți dacă cineva din Occident plătea o sumă de 6–10.000 de dolari autorităților române – adică ‘îi cumpăra’. Și totuși asemenea lucruri s-au întâmplat. Cu sutele.

Sanda Stolojan (1919–2005) era nepoata de fiu a diplomatului și scriitorului clasic român Duiliu Zamfirescu. Tatăl ei, Alexandru Zamfirescu, a fost de asemenea diplomat. A copilărit la Roma, Berlin, Haga, Copenhaga, São Paulo, Lisabona, Varșovia. Absolventă de filologie, a fost privită cu suspiciune de Securitate. A lucrat ca traducătoare, apoi a fost ‘cumpărată’ de familia soțului aflată în Franța. A devenit traducătoarea oficială pentru limba română a președinților Franței: Charles de Gaulle (a scris cartea «Avec Ch. de Gaulle en Roumanie»), Georges Pompidou, Valéry Giscard d’Estaing, François Mitterrand. În același timp, a pus bazele publicației Cahiers de l’Est, destinată intelectualilor din estul Europei.”

​

     Sanda Stolojan a fost membră a Ligii pentru Drepturile Omului din Paris, alături de Maria Brătianu și Mihnea Berindei. A fondat, împreună cu Dumitru Țepeneag, revista literară «Les Cahiers de l’Est» (Paris, 1975). A publicat cronici literare și eseuri în Journal de Genève, Esprit, Le Monde, L’Alternative, Lettre Internationale, ARA Journal, precum și în revistele culturale românești din exil: Revista Scriitorilor Români, Cuvântul Românesc, Ființa Românească, Limite, Ethos, Contrapunct, Dialog, Journal of the Romanian American Academy of Arts and Sciences. A fost prietenă cu Constantin Noica, între ei existând o lungă corespondență.

​

Ana Blandiana mi-a vorbit despre Sanda Stolojan în cadrul acestui interviu.

​

Alla Stâncaru-Luncă:
Doamnă Ana Blandiana, de ce mi-ați propus să vorbim despre Sanda Stolojan?

​

Ana Blandiana:
Pentru că a fost una dintre figurile emblematice ale exilului românesc. Pe Sanda Stolojan am cunoscut-o, cred, la Maria Brătianu. De câte ori ajungeam la Paris, Maria Brătianu ne invita la ea la masă și așa am cunoscut mai mulți români din exil. A venit în România, evident a fost la Memorial, apoi a venit la noi, la București, la Alianță.

​

Întregul interviu poate fi ascultat în format audio.

​