Vioara, bagheta și cheia sol




01 decembrie 2024
de Alla Stâncaru-Luncă
Considerat o legendă a muzicii de film, Vladimir Cosma este o figură culturală remarcabilă în Franța, țara în care locuiește de la vârsta de 22 de ani dar și în România, unde s-a născut.
"Unul dintre motivele pentru care am ales să răman in Franța și nu în America -a fost că era mai aproape de casă"-(adică de România n.a.)- mărturisea în unul dintre interviurile făcute de Alla Stâncaru.
L-au însoțit prin lume amintirile din Bucureștiul în care și-a petrecut copilăria și adolescența dar și mirosul gutuilor! A încercat să le regăsească după foarte multă vreme, atunci când a revenit cu concertele în țară, după căderea regimului comunist.
A regăsit oare gutuiul de pe strada Spatarului sau monedele ascunse în joacă la Ateneul Român ?
Despre toate acestea și nu numai, o sa aflați în interviul următor. Altele vor urma.
Vladimir Cosma
Compozitor, violonist și dirijor cunoscut publicului din Franța, din România și din lume - Vladimir Cosma parcurge acest drum prin fascinanta lume a muzicii de peste 60 de ani! A semnat muzică de film, simfonică și alte genuri, a dirijat mari orchestre și a fost aplaudat la scenă deschisă în multe țări.
A primit două premii Cezar pentru „Cea mai bună muzică de film”: „Diva” (1982) și „Le Bal” (1984), apoi două premii pentru „Cea mai bună muzică TV” în 1986 și 1991 și diferite premii și distincții în Franța și în lume.
A obținut numeroase Discuri de Aur și Platină : Franța, Germania, Japonia, Anglia, Elveția, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia, etc. Este Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, Mare Ofițer al Meritului Cultural Român și Comandor al Ordinului „Des Arts et des Lettres”.
Anul trecut și-a lansat cartea de memorii «Mes Mémories, du Rêve à Reality».
La cei 84 de ani continuă să bucure iubitorii de frumos.