Cu ocazia celor două evenimente aniversare, au avut loc simpozioane, întâlniri, dezbateri în Romania și Franța, acolo unde Panait Istrati este cunoscut și apreciat. In Franța, și-a publicat prima carte „Chira Chiralina” la îndemnul dar și cu sprijinul prietenului său, scriitorul Romain Rolland, la editura Rieder, în colecția intitulată “Prozatori francezi contemporani”. 

In aplicația CelebRo găsiți mai multe adrese pariziene ale lui Istrati.

​

Viața lui Panait Istrati pare ea însăși un roman. Poate că primele file încep atunci când, elev fiind la școala primară din Brăila, pleca de la ore. Dunărea îl fascina, dar cel mai mult vapoarele care o traversau și care parcă îl îndemnau la o lungă călătorie prin care să descopere alte lumi.

 

Mai tîrziu, matur fiind, se plimba prin Grădina Publică, se oprea la Casa grădinarului, care, acum este Casa memorială Panait Istrati și, dintr-un loc anume, de unde Dunarea se vedea cel mai bine, continua să viseze. Poate tocmai de asta a purtat-o în suflet pe oriunde a călătorit. Și nu doar în suflet, ci și în paginile pe care ni le-a lăsat în română și în franceză.

 

Asta deducem din interviul pe care l-am realizat cu domnul Zamfir Bălan, cercetător științific. Domnia sa se ocupă de viața și opera lui P. Istrati de peste 30 de ani, timp în care a publicat numeroase studii și a realizat două ediții ale operei istratiene, dintre care una bilingvă, română-franceză.

​

Vă prezentăm câteva fragmente din acest interviu.

                                                 

Alla Stâncaru-Luncă: Domnule Zamfir Bălan, sunteți unul dintre cercetătorii operei lui Panait Istrati din România, pentru că sunt și din afara țării. V-ați ocupat de acest scriitor probabil și din motivul că este brăilean.

Zamfir Bălan: Într-adevăr, Panait Istrati, când a plecat în lume, a luat o parte din Brăila cu el și, pe urmă, această parte din Brăila a fost plasată de Panait Istrati în diverse medii culturale din întreaga lume.

El s-a născut în Brăila acum 140 de ani, în august 1884, și a copilărit acolo, și-a făcut studiile în Brăila: doar patru clase, pentru cei care-și închipuie că Panait Istrati a studiat foarte mult. Nu! P. Istrati a fost un autodidact prin excepție. Dar a învățat patru clase, cele primare, două le-a repetat, deci, în total, a avut șase ani de școală, după care tot ceea ce înseamnă formația de intelectual a lui Panait Istrati este muncă de autodidact. (…)

De altminteri, cred că în acești ani în care, conform Foii matricole, Panait Istrati a excelat la citire, îi plăcea să citească foarte mult, acești ani l-au format ca un foarte bun cititor de literatură română la început și mai apoi de traduceri, în anii în care s-a stabilit în Elveția mai întâi și mai apoi în Franța, cititor de clasici francezi dar cu ajutorul dicționarului.

 

A.S. : Nu demult ați participat la o întâlnire de la Lyon dedicată scriitorului P. Istrati.

 

Z.B. : Colocviul de la Lyon a fost o inițiativă a Consulatului Român de la Lyon, într-un parteneriat cu Asociația „Les Amis de Panait Istrati” din Franța și cu Institutul Cultural Român de la Paris. Acolo lucrurile au mers pe două direcții – aniversarea celor 140 de ani de la nașterea lui Panait Istrati (…) dar și aniversarea celor 100 de ani de la apariția „Chirei Chiralina”: 100 de ani de celebritate cu „Chira Chiralina” – cartea care, să spunem așa, l-a lansat pe Panait Istrati ca scriitor și cartea care l-a menținut și-l menține și astăzi în fruntea scriitorilor foarte citiți din toată lumea. Întâlnirea a fost la Universitatea Lyon 3, s-au întâlnit specialiști în general din Franța, dar nu numai, care au avut abordări legate de aceste două direcții. În paralel, la București, două săptămâni mai târziu, a fost o manifestare similară, de asemenea pusă sub egida celor două evenimente, 140 și 100 de ani.

 

A.S. : Ce credeți c-a însemnat pentru Panait Istrati cultura franceză, Franța în general și Parisul în mod special, pentru că iată, site-ul nostru e și despre românii din Paris.

 

Z.B.: Aș spune fără să stau mult pe gânduri că limba franceză, spațiul cultural francez, au fost șansa lui P. Istrati. Un argument pentru această afirmație este faptul că literatura lui Panait Istrati a circulat și circulă în toată lumea în limba franceză și prin traduceri bazate pe limba franceză. (…) Parisul a fost un vis vechi. (...) Prima descindere la Paris este anterioară plecări în Elveția, din 1916. Prima dată a mers la un cizmar, de fapt era un confecționer român de pantofi, Gheorghe Ionescu, care avea atelier de pantofărie undeva lângă Champs Élysées – Rue du Colisée, așa se cheamă strada și acum. Pe casa unde Panait Istrati și-a scris o parte dintre opere este și astăzi o placă pe care se menționează șederea lui Panait Istrati acolo.

Atunci, în prima călătorie pe care a făcut-o la Paris, dornic să vadă orașul luminilor cum i se spunea Parisului și cum constatase și el, l-a cunoscut pe acest Gheorghe Ionescu. A stat la el câteva luni, după care s-a întors în România și a revenit după anii '20 când s-a reîntâlnit cu acest Ionescu și după aceea a stat mai mult în Franța, la Paris în special. În acele prime luni, Istrati n-a ratat niciun muzeu, nicio galerie de artă, așa că în câteva luni cunoștea tot ce oferea Parisul în materie de cultură.

 

[...]

​

Mai mult:

https://www.muzeulbrailei.ro/memoriale/casa-memoriala-panait-istrati-1/

https://m.facebook.com/MuzeulBraileiCarolI/